„Afară sunt urși” este o comedie în patru acte

Teo tocmai și-a lansat cel de-al doilea special, după „Aprostcalipsa”. Și dacă în cazul primului îți mai dădeai seama despre ce ar putea să fie, „Afară sunt urși” nu dă niciun indiciu despre ce o să urmeze. Poate fi o trimitere la o glumă de-a lui din primul special, cu urșii și clanța. Sau poate că nu e niciun fel de trimitere.

Este un special despre amintirile lui Teo, cele pe care încă nu le-a uitat.

A pornit mai greu, de parcă n-ar fi avut un om în deschidere, cu toate că a fost prezentat la început de Cristi Popesco. Așa că se poate spune că nu a făcut o treabă prea bună cu publicul. Rolul unui opener, căci așa i se zice celui care deschide un show pentru cineva, este acela de a pregăti publicul, de a-l încălzi. Practic, de a-l lăsa cu gura până la urechi, gata să continue cu râsul în partea a doua. Teo a luat publicul de jos cu primul subiect.

Mi-a plăcut că nu a fost un haos cu treceri de la un subiect la altul și-apoi la altul și tot așa. Și-a împărțit show-ul, care te ține sub pătură timp de o oră și 15 minute, în 4 subiecte mari și, să le zicem, diverse:
1. bunici
2. pornografie
3. alcool
4. iarbă
Dar aici se vede munca lui, de comediant bătrân cu experiență, care știe ce vrea să zică și nu se aruncă aiurea în ‘nșpe mii de direcții. Sigur că să treci de la bunici la porno nu este deloc ciudat, e chiar firesc.

Un alt plus e calitatea imaginii. Absolut impecabilă, ca și la primul special. E „jos pălăria!” pentru Teo și pentru oamenii cu care lucrează și cu care ar trebui să continue să lucreze.

Despre final pot să spun că a fost… curat. Știai că vine, îl așteptai. Iar când a venit, a și plecat, n-a lăsat niciun râs, dar a luat cu el niște aplauze meritate. Un final care te face să exclami un „ce-a fost asta?”.

Per total, „Afară sunt urși” este peste „Aprostcalipsa” și cu siguranță nu este o pierdere de timp.

PS: Materialul este gratuit, deci nu aveți nicio scuză să nu-l vedeți. În plus, a fost locul 8 în trending după numai 4 zile. Și se ține bine pe poziții, acum este locul 18 după 6 zile. Îl găsiți fix aici. ↴

Pe aceeași temă:

2 comentarii

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.