Cu rapu’ în căști

Astăzi am avut parte de o zi plină. Am văzut un podcast (episodul 191 din „Între Showuri”) și am reușit, în sfârșit, să ascult două albume, pe care le-am tot amânat și care se pare că m-au așteptat cumințele. A, da, și am și muncit.

De ceva vreme, mai exact de la începutul anului, îmi dau cu părerea pe Twitter despre albumele lansate în 2018 pe care le ascult. Le găsiți, nu chiar pe toate, sub #albumelelui18, dacă sunteți cumva curioși și nu mă credeți pe cuvânt. Datorită acestui mic experiment, am descoperit artiști noi, care poate nu ar fi ajuns niciodată la mine.

Dar despre ce două albume este vorba? Ce mă bucur că m-ați întrebat! Încă sunt foarte calde ambele, mă refer la „ye” al lu’ Kanye West și „Eu” de la DOC. Am rămas blocată în rap. Dar n-aș putea să mă plâng.

Să începem cu cel mai recent album al lui Kanye, care conține 7 piese și se încheie la fel de repede precum începe. Nici nu apuci să dai de două ori din cap, că a și ajuns la final. Și, inevitabil, trebuie să îl reiei, ca să-l înțelegi mai bine. În ultimul timp, nu prea s-a mai ocupat el de muzică. S-a concentrat pe a face copii cu a’ mai celebră din clanul Kardashian (Kim, cea cu fundu’ mare și cu sex tape-ul), dar și pe a intra în scandaluri despre cum sclavia a fost o alegere. Și iată, că după o perioadă atât de tumultoasă, a zis să-și bucure cei încă mulți fani cu un nou album. Scurtuț, dar decât deloc… Melodios, cam așa aș descrie albumul, care nu impresionează prin nimic și este cu mult sub alte materiale ale lui. Pitchfork i-a dat nota 7,1. O notă mică, dacă ne uităm la ce note a mai primit pentru, să zicem, ultimele trei albume: 9 pentru „The Life of Pablo”, 9,5 pentru „Yeezus” și nota maximă, 10, pentru „My Beautiful Dark Twisted Fantasy”. Pe „ye” vedem un Kanye mai personal și mai calm, care pare să-și fi găsit liniștea în carieră.

Spre deosebire de domnul West, Doctoru’ a fost mai darnic, precum o rudă care uită să-ți ureze un LMA de ziua ta și încearcă apoi să-și ceară toate scuzele din lume, și a ieșit la lumină cu 16 piese. Multe, ați putea spune. Și ați avea mare dreptate. Per total, întregul album sună ca o piesă lungă, care se și termină la un moment dat. Vedem un DOC melancolic, mai matur și mai sentimental. Or fi cei 37 de ani de vină. Și nu au lipsit de la petrecere Nwanda, Grasu XXL, Guess Who, Deliric și Vlad Dobrescu, toți au o părticică pe album. Însă, niciunul dintre ei nu-l scoate din stilul lui.

După aceste două experiențe muzicale, am rămas cu câte o piesă de pe fiecare album:

  • „All Mine” de pe „ye”, în care îl auzi pe vechiul Kanye
  • „Pietra” de pe „Eu”, în care DOC pare un pervers și cântă, de fapt, despre mingea de baschet

Băgați o ascultare, că merită.

sursă foto: wallpaperup.com

Pe aceeași temă:

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.