Nu e greu să fii maimuță

Dan este o maimuțică. Se trezește la 6:30 de luni până vineri, își pune masca de om și se îndreaptă spre job. Seara, ajunge epuizat acasă, își dă jos masca, se schimbă de hainele umane și se răsfață în fața televizorului cu un coș plin de banane.

Dan a terminat facultatea în București și acum lucrează într-o corporație. În fiecare dimineață, se dă jos din copac și se îndreaptă spre trenulețul care îl duce la muncă. Își salută colegii cu un simplu „Uh, uh, ah, ah!” și se grăbește spre biroul său, cu paharul de cafea în mână.

Orele trec și este vremea prânzului. Dan își ridică capul din Excel și se uită după colegii lui, poate va veni de la altcineva chemarea la masă.

„Ce mâncăm azi?”, se aude din birou. Dan se bucură, la fel și stomacul lui.

Ziua se apropie de final. Dan se uită la ceas, este 18:30 și a rămas ultimul care încă n-a plecat spre casă. „Hai că mai lucrez și mâine, n-or intra zilele în sac.” Acestea fiind zise, își împachetează lucrurile, își pune geaca și face pași înceți spre ieșire.

Ajunge acasă. Își scoate badge-ul din portofel și încearcă să deschidă ușa de la apartament cu el. „Of, ce fraier sunt!”. Este obosit, a avut o zi grea. Așa că merită o bere, păcat că nu are niciuna în frigider. „Lasă că și apa e bună!”. Ar mânca o pizza, dar îi este lene să-și facă sau să dea comandă.

Mai caută prin rucsac, poate găsește ceva. Bingo, a dat de o pungă, care din păcate este goală. Ia punga și o pune în punga cu pungi din bucătărie.

Cu ultimele puteri, maimuțica Dan se așază pe canapea, își desface o banană și se uită la Capatos.

Acest articol este un pamflet.
Orice asemănare cu realitatea nu este deloc întâmplătoare.

Pe aceeași temă:

Leave a Reply

Your email address will not be published.