Prea multă încredere în sine nu miroase a bine

Atenție, acest articol poate conține urme de seriozitate.

Fiți bineveniți la ora de Încredere pentru începători. Eu voi fi profesoara voastră, domnișoara Alina E. Încrederescu, și împreună vom face o scurtă incursiune în lumea minunată a încrederii, sub toate formele sale, mai plăcute sau mai puțin plăcute.

Am întâlnit, de-a lungul celor 26 de primăveri trăite pe această frumoasă planetă plină cu H₂O și O₂, oameni mult prea încrezători în forțele proprii, pe care viața o să-i lovească direct în moalele căpuțului, când se așteaptă mai puțin. Pentru ei, niciun lucru nu este imposibil, iar fiecare șut în fund este – hai, toată lumea – un pas înainte. Sigur că această gândire a lor este una bună, mult mai bună decât opusul despre care vom vorbi în câteva momente.

Apoi, mai sunt oamenii care au prea multă încredere în cei de lângă ei. Atât de multă încredere încât li se pune imediat eticheta de „naivi”. Pe aceștia o să îi recunoașteți după bula roz în care trăiesc și după zâmbetul inocent pe care îl afișează fără încetare. Întrebarea lor preferată este „dar de ce?”. Încă mai cred în basme cu prinți pe cai albi și nu pun la îndoială nimic din ce li se spune, pentru că oamenii sunt buni la suflet și n-ar putea să mintă. Ei sunt adepții lui „crede și nu cerceta”.

Pe de altă parte, sunt acei oameni total neîncrezători în propria persoană, care umblă liberi pe stradă și se limitează la ceva basic toată viața lor. Și, astfel, ajung la 80 de ani și duc un trai liniștit și trist, pentru că s-au mulțumit cu puținul care li s-a dat și nu și-au asumat absolut niciun risc de frica unui eventual eșec. Desigur că deasupra lor va plana, până își vor da cea din urmă suflare, veșnicul „dar dacă…?”, care este un pic mai rău decât un „mai bine nu făceam treaba X”.

Iar, în final, îi avem pe oamenii care nu au încredere în nimeni. Aceștia au zi de zi paranoia la purtător, pe care n-o lasă nici măcar o clipă acasă. „Sigur vrea ceva de la mine” este nelipsit din viața lor și toată lumea are un interes ascuns. Pe ei o să-i doboare, mai devreme sau mai târziu, stresul și grijile sau cineva o să-i scuture bine de tot până o să le vină mintea la loc.

Ce am vrut să spun este că nu-i rău să ai încredere în tine, ba dimpotrivă, este chiar indicat. Dar dacă este nevoie de o prăjină, plus extensia ei, ca să-ți atingă cineva nasul, ar trebui să mai lași din încredere și să revii cu picioarele pe pământ, printre muritorii cu frici și nesiguranțe.

 

Pe aceeași temă:

Leave a Reply

Your email address will not be published.