Să fim curajoase, fetelor!

Când ne naștem, avem curajometrul la 100%, nimic nu ne sperie, nu există frică sau obstacol prea mare. Ne cățărăm în copaci, ne batem cu băieții și jucăm fotbal, ne julim genunchii și ne intră praf până și-n fund de la atâta stat pe-afară la joacă, dar nu ne plângem nici măcar o secundă.

Apoi creștem puțin și ajungem la școală. Întâlnim oameni noi, colegi mai buni sau mai răi, profesori de treabă sau direct dictatori. Și curajul începe să scadă. Înveți că, dacă spui o prostie, ești pedepsită sau arătată cu degetul. Într-o clipă, doar pentru că ai spus ce gândești, ești răspunsul tuturor la întrebarea „cine-i proasta clasei?”.

„Nu face aia!”
„Lasă-l jos!”
„Nu ai voie!”

Câți dintre voi nu le-au auzit măcar o dată din gura părinților sau a bunicilor? Eu am avut norocul să nu mă întâlnesc cu ele când eram mică, pentru că, spre deosebire de voi, dracilor, am fost un copil cuminte și ascultător și cu frică de mama. Ocazional, mai spărgeam câte o vază sau câte un bibelou, când făceam pe fotbalista prin casă, ori îmi turnam un lighean cu funingine în cap, dar atât.

Curajul scade odată cu vârsta, cu toate că ar trebui să fie exact invers. Cu cât devii mai adult, cu atât începi să faci cunoștință cu noi frici, din ce în ce mai mari, care treptat îți mănâncă ficații.

Nu avem curaj să facem primul pas, de frică să nu părem disperate. Nu avem curaj să spunem ce gândim, de frică să nu supărăm pe cineva. Nu avem curaj să încercăm lucruri noi (mâncare, joburi, locuri), de frică să nu ne facem de râs. Nu avem curaj să punem la punct un tip care ne fluieră pe stradă sau să îi spunem, politicos și cu tot respectul din lume, să se ducă în aia a mă-sii pentru că n-ar fi trebuit să iasă niciodată de-acolo, de frică să nu aibă o reacție violentă.

E mișto să ai curaj, să treci prin viață precum un pui de pinguin căruia nu-i este teamă de prima lecție de înot, deși în apă e plin de pericole. Hai, ca de mâine, că tot e luni, să fim mai puțin niște fete fricoase și mai mult niște pinguini curajoși!

Pe aceeași temă:

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.