Ultimul la Taco Bell stinge lumina

Da, eu, salut! Iată că planetele s-au aliniat și am ajuns în sfârșit la Taco Bell. După lupte seculare și câteva „eu nu stau la coada aia”, am reușit să degust din savoarea Mexicului din Băneasa.

Te așezi frumos la coadă (numai dacă se prezintă în condiții decente, da?), ajungi la casă, comanzi, apoi ți se dă un ceva care seamănă cu un disc de frisbee pe care e un număr. Bănuiesc că e numărul de ordine. Sau o bombă care urmează să se detoneze dacă nu tai firul roșu. Sau firul albastru. Sau firul negru. Aștepți să vibreze discul (asta dacă nu sari în aer), te duci să-ți iei mâncarea, cauți o masă și te înfrupți fără nicio jenă din delicatesele mexicane.

Noi (pentru că eram două persoane) ne-am luat un meniu crunchwrap supreme și un soft taco, ambele ușor picante. Ne-am gândit că mai vrem să ne păstrăm gurile, nu știi când ai nevoie de ele.

Nu-s fană nachos, nu-mi plac, nope. Și ce face țăranul de Chitila mutat în Bucureștii Noi (adică eu) când dă de Taco Bell? Își ia cartofi prăjiți ca-n Mexic, nu nachos. I regret nothing!

Cartofii – buni.
Taco – bun. Puiul mexican (pe care mai întâi l-am căutat pe Google pentru că nu știam ce-i ăla) s-a dus aproape de inimioară.
Crunchwrap – meh. Carne tocată de vită și smântână… hei, ardei umpluți!

Am fost, am mâncat, acum pot să trăiesc liniștită.

Pe aceeași temă:

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.